La anumite intervale de timp, curțile constituționale, curțile supreme și jurisdicțiile internaționale (de exemplu, CEDO, CJUE) pronunță hotărâri care captează interesul publicului, reprezentând o situație excepțională în comparație cu liniștea care derivă din tehnicitatea juridică a activităților zilnice ale judecătorilor, care tinde să fie mai puțin atractivă pentru persoanele care nu sunt direct interesate de o anumită problemă.
Atunci când apar astfel de cazuri, cum ar fi hotărârea Curții Constituționale nr. 2/2024, există în general trei elemente majore asupra cărora se concentrează dezbaterea juridică: (i) emitentul hotărârii, (ii) temeinicia raționamentului și validitatea juridică a acestuia și (iii) efectele.Unghiurile din care se realizează analiza sunt și ar trebui să fie variate, în special atunci când se caută argumente pentru a ajunge la o concluzie, mai degrabă decât argumente pentru a susține o concluzie deja îmbrățișată înainte de formarea raționamentului.
În contextul specific al Hotărârii Curții Constituționale nr. 2/2024, întrebarea fundamentală la care trebuie să se răspundă prin argumente juridice constituționale este: de ce un anumit cetățean nu poate candida la alegerile prezidențiale din 2024? Responsabilitatea principală de a oferi un răspuns revine Curții Constituționale și rămâne la latitudinea fiecărei persoane să evalueze dacă argumentele sunt convingătoare sau nu.Cu toate acestea, această evaluare depinde, de asemenea, de lentila prin care Hotărârea nr. 2/2024 se citește, dintre care una este democrația constituțională.Ideile pe care le voi prezenta mai jos nu constituie o analiză juridică, ci sunt câteva gânduri bazate pe concepte de drept constituțional, pe care voi încerca să le prezint evitând jargonul specific, cu intenția de a invita la reflecție și în speranța că pot fi utile altor persoane interesate de subiect.
Hotărârea Curții Constituționale nr. 2/2024 cuprinde un raționament specific unei intervenții de ultimă instanță , acționând ca o pârghie finală pentru protejarea ordinii constituționale.Multe dintre considerentele reținute de Curtea Constituțională explică principiile fundamentale care guvernează modul în care este organizată comunitatea noastră.Acestea nu reprezintă idei filosofice, ci, fiind înscrise în textul Constituției, sunt norme juridice , adică reguli de conduită obligatorii.Specificitatea multor norme din Constituție constă în faptul că, inițial, acestea pot părea vagi, deoarece conținutul lor (adică conduita care trebuie urmată) nu este evident la prima lectură a textului, ci necesită un proces extins de interpretare.Aceste tipuri de norme sunt denumite principii juridice generale : suntem încă în prezența normelor obligatorii, dar acestea includ un element distinct – principiile juridice generale indică un scop care trebuie atins sau o valoare care trebuie protejată și nu impun o soluție specifică într-un caz particular.Atunci când Constituția României prevede la articolul 1, alineatul (3) că ‘România este un stat de drept’, legea fundamentală nu descrie statul român, ci impune o conduită specifică (de exemplu, într-un stat de drept, sunt obligatorii aderarea la supremația Constituției, respectarea drepturilor fundamentale și limitarea puterii arbitrare prin legi clare și previzibile).Aceste premise sunt valabile și în ceea ce privește conceptul de democrație constituțională , menționat explicit în articolul 1 alineatul (4) din Constituția României.Democrația constituțională denumește sistemul în cadrul căruia se exercită puterea în această comunitate.Este un sistem în care puterea aparține poporului, dar este exercitată în cadrul juridic definit de Constituție și, în general, în mod indirect, prin intermediul organismelor reprezentative.În calitate de garant al supremației Constituției, Curtea Constituțională are misiunea de a proteja acest sistem.Protejarea sistemului nu este un scop în sine: sistemul democrației constituționale este creat pentru a proteja libertatea și demnitatea umană.În drept, conceptul de democrație nu se referă doar la participarea cetățenilor la procesul electoral; acesta implică, de asemenea, ‘respectul fundamental pentru existența umană și statul de drept’. Orice acțiune care subminează demnitatea umană este considerată, de asemenea, un act antidemocratic.
Pe baza normelor din legile fundamentale, în special a celor care apar sub formă de principii juridice, toate instanțele constituționale și-au dezvoltat un arsenal conceptual care le permite să intervină și să răspundă la probleme mai complexe pe măsură ce acestea apar.O hotărâre notabilă este decizia Weiss a Curții Constituționale Federale Germane, în care jurisdicția constituțională a declarat inaplicabilă pe teritoriul Germaniei o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a apăra ordinea constituțională, declanșând o undă de șoc în sfera juridică la acel moment.
Utilizarea de către o instanță constituțională a unui raționament inovator, bazat în primul rând pe principii fundamentale, cu efecte imprevizibile și care poate pune în discuție norme și practici care au dobândit o anumită stabilitate în timp, ar trebui să fie realizată numai in extremis, atunci când există un pericol real pentru valoarea pe care jurisdicția încearcă să o protejeze, cu un scop foarte precis, respectând proporționalitatea și prezentând argumente solide.
Din lectura hotărârii nr. 2/2024, reiese că jurisdicția constituțională a simțit nevoia să intervină în apărarea democrației constituționale, în special pentru a proteja ceea ce a fost menționat anterior ca fiind însuși sistemul de organizare a exercitării puterii, deoarece acest sistem derivă din normele prezentate în Constituție.Dacă acesta este scopul, el pare a fi unul legitim.
Cu toate acestea, este la fel de adevărat că cel puțin trei aspecte ridică semne de întrebare cu privire la soliditatea mecanismului utilizat.
Primul este evident interpretarea largă a condițiilor de eligibilitate Orice condiție impusă unui drept fundamental (dreptul de a fi ales) trebuie interpretată restrictiv, deoarece, în materie de drepturi fundamentale, regula este recunoașterea dreptului, nu condiționarea sa.Chiar dacă am accepta că există o ancoră constituțională pentru condiția dedusă implicit de Curtea Constituțională, trimiterea la norma care reglementează jurământul de credință în cazul Președintelui României pare mult prea îndepărtată.Justificări mult mai puternice ar fi putut fi identificate atât în Constituția României, cât și în jurisprudența extinsă a CEDO, care subliniază că dreptul la participare electorală nu este nelimitat. în orice caz, pentru a apăra democrația constituțională, nu se poate recurge la acțiuni arbitrare: trebuie dovedit că puterea exercitată (indiferent de scopul ei) este ea însăși încadrată în norme juridice.
Al doilea aspect se referă la extinderea competenței Curții Constituționale. Există o tendință naturală a celor mai înalte instanțe de a-și extinde competențele, în mod deschis sau subtil, incluzând atât curțile constituționale, cât și Curtea de Justiție a Uniunii Europene.Cu toate acestea, premisa de la care trebuie să se pornească este aceea a limitării competenței, nu a extinderii acesteia.Dispozițiile articolului 146 litera f) din Constituție (baza competenței CCR) stipulează următoarele: Curtea ‘asigură respectarea procedurilor de alegere a președintelui’. Verbul ‘a asigura’ nu pare să fi fost ales arbitrar de legiuitorul constituțional.Se poate deduce o limitare implicită a intervenției potențiale a Curții Constituționale în procesul de alegere a președintelui.Curtea Constituțională trebuie să supravegheze ca jocul democratic să respecte regulile constituționale și să se abțină de la elaborarea de noi reguli în timpul jocului.
Al treilea aspect în discuție este procedura utilizată Dacă în spatele considerentelor deciziei Curții Constituționale se află ideea de a încadra participarea electorală prin lege și dacă Curtea își extinde competența pentru a analiza acțiunile specifice ale unui candidat, atunci Curtea ar trebui să acționeze ea însăși în conformitate cu normele stabilite la nivel constituțional.Chiar și cu scopul de a apăra ordinea constituțională, Curtea nu se poate plasa în afara acestui cadru constituțional.Chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut o procedură contradictorie (de exemplu, posibilitatea ca un candidat să ofere explicații Curții cu privire la plângerea depusă), practica anterioară a Curții Constituționale a indicat că trebuie să se acorde prioritate dreptului la apărare în cadrul acestui tip de procedură.
Interpretată prin prisma democrației constituționale, Hotărârea nr. 2/2024 pare să justifice un scop legitim pe care orice jurisdicție constituțională l-ar putea urmări, ca garant al supremației Constituției, și anume protecția valorilor fundamentale pe care se bazează democrația constituțională.Cu toate acestea, mijloacele utilizate fac obiectul unor critici din diverse puncte de vedere Dincolo de orice argumente juridice care pot apărea în discuție, o întrebare care se pune este dacă pericolul identificat de Curtea Constituțională cu privire la democrația constituțională este într-adevăr atât de ridicat încât să justifice o soluție radicală întemeiată juridic pe întregul arsenal de principii constituționale fundamentale.