Aurul pisicii, cel mai recent roman al Ioanei Pârvulescu (Editura Humanitas, București, 2024), poartă un motto care vorbește despre relația dintre iubire și timp.Prima și a doua parte a cărții poartă fiecare propriul motto care include sintagma aurul pisicii.Ambele sunt preluate din ‘Călătoriile lui Wilhelm Meister’ de Goethe.Acest lucru poate reflecta preferințele literare ale autorului, deoarece marele scriitor german este citat de mai multe ori pe parcursul cărții.Este, de asemenea, un indiciu important al legăturilor spirituale profunde dintre cele două personaje principale: Monica Mihuț și Sebastian Ioan Severin.Cu siguranță nu este o coincidență faptul că nu numai că au aproape aceeași vârstă (sunt despărțiți de doar o lună), dar împărtășesc și profesii similare.Monica este, de fapt, un medic veterinar pe deplin calificat, în timp ce Sebastian este un profesor universitar specializat în biologie.
Citatele din Goethe sunt completate de o multitudine de versuri din melodii pop cunoscute.Acest gen, însă, este preferat doar de Monica, Sebastian declarând că pentru el muzica a încetat pe 5 decembrie 1791 – ziua în care a murit Mozart.Cartea conține numeroase referințe la muzica clasică, în special la operă, pe care Monica le descoperă datorită lui Sebastian.Se pare că tot datorită lui ea își termină studiile universitare, pe care le abandonase cu mulți ani înainte.Astfel, găsim aici cel puțin o aluzie la mitul lui Pygmalion.Menționez acest lucru, chiar dacă Aurul pisicii nu este o carte feministă și nici nu vorbește în primul rând despre puterea modelatoare a bărbaților, ci mai degrabă despre puterea transformatoare a iubirii.De asemenea, romanul face referire la câteva spectacole de teatru – două, mai exact.Spre deliciul criticului de teatru care (încă) sunt, ambele producții sunt demne de menționat.Textele muzicale citate (traduse în limba română într-o secțiune My Mix plasată spre sfârșitul cărții) dezvăluie multe despre felul de a fi (nonconformist) al Monicăi, precum și despre modul în care a ales să-și gestioneze dragostea pentru Sebastian.Aparent, deși doar în exterior, ea îl părăsește în timpul pandemiei, la scurt timp după ce amândoi au împlinit 49 de ani și au sărbătorit 19 ani de coabitare.
Cu toate acestea, abandonul este doar aparent, Monica Mihuț revenind, parțial transformată într-un copil de șapte ani, care, în acest mod neobișnuit, își dovedește dragostea pentru Sebastian.Ba chiar reușește să-i recâștige afecțiunea, chiar dacă într-un mod diferit.Monica devine, probabil, Sonia, un alter ego al ei.Voi oferi mai multe detalii despre acest personaj mai târziu.
Pentru moment, mi se pare util să observ că metamorfoza Monicăi Mihuț amintește mai mult de transformarea lui Alice din minunata carte a lui Lewis Carroll decât de cea a lui Gregor Samsa.Asta în ciuda faptului că Aurul pisicii oferă câteva afirmații interesante despre celebra operă a lui Kafka.În plus, întâlnim un anume Mr.Gurău, care, în opinia mea, este doar aparent un personaj secundar – doar aparent o ființă asemănătoare celor din piesele lui Ion Băieșu.În felul său, el este o persoană capricioasă.
Grație metamorfozelor menționate mai sus, Aurul pisicii devine un roman fantastic, chiar dacă hibrid, deși rămâne o poveste de dragoste pe tot parcursul ei.Ea îndeplinește, chiar cu inegalități destul de pronunțate (care par mai evidente în partea a doua a cărții), dorința autorului de a crea un roman de dragoste cuprinzător.Cititorii vor găsi detalii suplimentare în acest sens în cele Câteva clarificări ale autorului din ultimele pagini ale cărții, unde aflăm, de asemenea, despre istoria genezei, scrierii și rescrierii cărții, precum și reflecții despre importanța temei, relația deja menționată dintre dragoste și timp, actul scrisului considerat o formă de rugăciune și relația oarecum formativă dintre oameni și pisici.
Iubirea, susține Ioana Pârvulescu, ne complică viața și ne modelează destinele.Lunga confesiune a Monicăi Mihuț, adresată Soniei, ilustrează modul în care se desfășoară aceste procese.Aflăm relativ târziu că Sonia este, de fapt, fiica Monicăi și a lui Sebastian, care a trăit doar trei zile.Mărturisirea este făcută cu lux de amănunte, presărată cu ceea ce în muzică se numește momente de salto-.La un moment dat, pe măsură ce timpul trece, ritmul pare să se accelereze.Povestea insistă asupra multor detalii aparent minore, concentrându-se pe stările de spirit ale lui Sebastian și pe jocurile separării și reconcilierii.